Economia de Piata

Oligopolul

Cand pe o piata activeaza un numar redus de producatori, ne aflam in situatia de oligopol. Se va numi oligopol al cererii piata cu putini cumparatori si oligopol bilateral cea cu putini producatori si putini cumparatori.

Problema oligopolistului este foarte diferita de celelalte tipuri de intreprinzatori. Pe pietele cu libera concurenta nici un participant nu poate sa influenteze rezultatele altei companii pentru ca nu are suficienta forta de a modifica preturile. In cazul monopolului nu exista concurenti care pot fi deranjati. Dar la oligopol, concurentii pot deranja mult. Orice oligopolist poate influenta beneficiile celorlalti concurenti. Eforturile de a-si imbunatati propriile rezultate provoaca inexorabil deteriorarea rezultatelor celorlalti.

La problemele intreprinzatorilor oligopolisti s-au gasit doua tipuri de solutii: cu sau fara acordul partilor.  Se numeste acord orice contract care restrange lupta concurentiala intre companii. Forma maxima de intelegere, cea care maximizeaza beneficiile oligopolistilor este cartelul, un acord intre toti producatorii industriei, care pot avea urmatoarele forme:

Concurenta fara preturi. Fiecare companie incearca sa imbunatateasca calitatea, prezentarea sau orice alt factor, dar respectand pretul stabilit de comun acord.

Impartirea cotelor-parti sau a pietelor. Fiecarei intreprinderi i se distribuie o zona unde poate sa vanda, i se fixeaza o productie maxima care nu poate fi depasita.

In ambele cazuri situatia se transforma in monopol, beneficiile vor fi maxime si se va produce pierderea de eficienta studiata in paragraful anterior.

Dar a se pune de acord nu era atat de usor cum credea A. Smith. Daca acordul consta in impartirea cotelor-parti, nici o intreprindere nu va fi satisfacuta cu ceea ce i se atribuie, toate vor sa produca mai mult. Daca ceea ce se incearca este fixarea unui pret comun, intreprinderile cele mai eficiente, cele care dispun de tehnologie avansata ce le permite sa produca la un cost mai mic, vor face presiuni pentru scaderea pretului, in timp ce cele mai putin eficiente vor fi partizanele unui pret mare. Din cauza dificultatii acestor negocieri, o data ce s-a ajuns la un acord va apare o anumita rigiditate, va fi dificila schimbarea acordurilor pentru adaptare la conditiile schimbatoare ale pieteti. O alta dificultate aditionala provine din faptul ca, legislatia multor tari interzice practicile acordurilor si in anumite ocazii s-au putut demonstra si pedepsi anumite industrii pentru realizarea de propuneri si presiuni de acest tip.

Cea mai buna alternativa la cartel, ce eludeaza toate aceste inconveniente, este suprematia preturilor. Este o situatie foarte frecventa in lumea afacerilor. Cand exista o piata lider, ce fixeaza pretul si conditiile ofertei ce sunt acceptate de toti ceilalti fara necesitatea de a negocia. Exista trei tipuri de companii care se pot inscrie:

Intreprinderea dominanta, adica cea cu cea mai mare marime, cea mai mare cota de participare ce se diferentiaza de toate celelalte. Aceasta va fi si cea care va dispune de cele mai multe informatii, cea care cunoscand conditiile cererii la scara mare va putea estima pretul cel mai stabil si avantajos.

Cea care beneficiaza de costuri mai mici pentru a dispune de tehnologia cea mai avansata. Acest caz rezulta a fi mai stabil daca compania ce fixeaza pretul ar fi una ce practica costuri mari, pretul ar rezulta si el a fi prea mare si ar fi mai probabil ca situatia sa denatureze spre un razboi al preturilor.

Cea care se bucura de prestigiu si respect social. Este frecvent faptul ca un oligopolist, prin varsta sau formatiunea sa, sa fie considerat de concurentii sai expert si capabil de a diagnostica conditiile schimbatoare ale cererii, iar acestia ii vor accepta deciziile.

In orice caz, aceste acorduri sunt intotdeauna instabile si fragile pentru ca daca vreunul dintre membrii ii tradeaza pe ceilalti, poate obtine mari beneficii.