Economia de Piata

Teoria dependentei

Se numeste "teoria dependentei" un ansamblu de teorii si modele ce incearca sa explice dificultatile intalnite de anumite tari in initierea si dezvoltarea economica. Au avut loc in anii 60 impulsionate de economistul argentinian Raúl Prebish si CEPAL. Initial s-au directionat catre mediul latinoamerican chiar daca posterior au fost generalizate de catre economisti neo-marxisti dintre care s-a evidentiat Samir Amin, asociindu-l la conceptul de dezvoltare inegala si combinata.

Dependenta economica este o situatie in care productia si bogatia anumitor tari este conditionata de catre dezvoltarea si conditiile conjuncturale ale altor tari, care le domina. Modelul "Centru-periferie" descrie relatia intre economia centrala, autosuficienta si prospera, si economiile periferice, izolate intre ele, slabe si putin competitive. In fata ideii clasice conform careia de comertul international beneficiaza toti participantii, aceste modele arata ca numai economiile centrale sunt cele care beneficiaza.

Mecanismele prin care comertul international agraveaza saracia tarilor periferice sunt diferite:

• Specializarea internationala atribuie economiilor periferice rolul de producatori-exportatori de materii prime si produse agricole si consumatori-importatori de produse industriale si tehnologic avansati.
• Monopolizarea economiilor centrale permite ca dezvoltarile tehnologice sa se traduca in cresteri salariale si de preturi in timp ce la periferie se traduc in diminuari de preturi.
• Expansiunea economica are efecte diferite asupra cererii de produse industriale si agricole acum ca elasticitatea sa in ceea ce priveste veniturile este diferita. Cand tarile de la periferie se dezvolta economic importurile lor tind sa creasca mai rapid ca importurile.

  Pulsati aici pentru a vedea o  lista de carti in engleza despre Teoria dependentei

Drept consecinta a acestor idei, tarile latinoamericane au aplicat o strategie de dezvoltare bazata pe protectionismul comercial si substituirea importurilor. La randul lor bancile centrale  latinoamericane s-au fortat sa-si supraevalueze moneda  pentru a ieftini importurile de tehnologie. Strategia a functionat in mod satisfacator in timpul decadei anilor 70 in care s-a produs o crestere generalizata a pretului materiilor prime pe pietele internationale ce a influentat foarte negativ economiile "centrale". Dar in sfarsit, contractia cererii internationale si cresterea dobanzilor au dus in decada anilor 80 la criza datoriei externe, care a cerut profunde modificari in strategia de dezvoltare.