Balanta de Plati este un document contabil ce prezinta intr-o forma scurta registrul tranzactiilor economice duse la capat intre rezidentii unei tari si cei din restul lumii in timpul unei perioade de timp determinate care este normal de un an. Vom utiliza aici specificatiile celui de-al Cincilea Manual al Balantei de Plati elaborat de FMI, care sunt cele utilizate cu mai mare sau mai putina fidelitate de majoritatea tarilor. Ca exemplu vom utiliza datele economiei spaniole asa cum au fost elaborate de Banca Spaniei. Tarile europene urmeaza normele FMI cu unele norme aditionale specifice care permit elaborarea unei balante de catre Banca Centrala Europeana. BCE defineste Balanta de Plati ca "statistica ce culege, cu diferentele respective, tranzactiile transfrontaliere in timpul perioadei la care se refera, lunar, trimestrial sau anual."

In abordarea pentru prima data a temei Balantei de Plati, trebuie clarificat ca toate tranzactiile economice vor determina doua pozitii in balanta, una in coloana veniturilor si una in cea a platilor, una pentru valoarea marfurilor, serviciilor si titlurilor de credit care s-au dat, alta pentru contrapartida in bani, in credite sau in bunuri sau servicii. De aceea suma celor doua coloane ale balantei este intotdeauna aceeasi, soldul Balantei de Plati este intotdeauna nul, balanta este intotdeauna in echilibru. Cand se vorbeste de deficit si excedent in Balanta de Plati se face referire numai la unele din conturile sale sau la sub-balante.

Tranzactiile se ordoneaza in trei mari rubrici: contul curent, contul de capital si contul financiar.

Contul curent se divide in patru balante de baza: bunuri, servicii, venituri si transferuri.

Balanta de bunuri, numita si de marfuri, foloseste ca sursa de informatii elementare pentru datele statistice culese si elaborate de Departamentul Vamal de la Agentia de Stat din administratia Fiscala, desi le elaboreaza din nou cu ajustarile de rigoare. De exemplu, importurile din Balanta de Plati trebuie sa apara cu valoare FOB in loc de CIF, dupa cum le elaboreaza Departamentul Vamal. Preturile FOB (Free On Board) se diferentiaza de preturile CIF (Cost, Insurance and Freight) pentru ca ultimele includ navlul si asigurarile. Normal, in elaborarea Balantei de Plati, navlul si asigurarile trebuie contabilizate ca servicii si nu ca marfuri.

Balanta serviciilor include urmatoarele concepte: turism si calatorii, transporturi, comunicatii, constructii, asigurari, servicii financiare, informatice, culturale si recreative inchiriate companiilor, persoanelor, guvernului, regalitatii si veniturilor proprietatii imateriale. In realitate, in Spania, aproape toata suma serviciilor se datoreaza turismului. Concret, contul serviciilor din acest an a fost:

In contul de venituri, intrarile sunt veniturile percepute de proprietarii factorilor (munca sau capital) spanioli angajati in exterior, in timp ce platile sunt veniturile trimise proprietarilor straini de factori de productie (munca sau capital) angajati in tara noastra. Veniturile din munca sunt remuneratiile lucratorilor frontalieri, sezonieri sau temporari. Este o rubrica in care informatia ce se obtine nu va fi niciodata foarte precisa, si pentru ca multe venituri mici nu se declara, o parte din totalul veniturilor se va cheltui in tara de origine.

In 1988 balanta veniturilor a aratat aceste rezultate:

In elaborarea contului de transferuri curente principala dificultate este sa se faca distinctie intre ce transferuri sunt curente si care sunt de capital. Ca transferuri curente apar transferurile de emigranti, impozitele, prestatiile si cotizatiile la Asigurarile sociale, donatiile destinate achizitiei bunurilor de consum, retributiile personalului ce presteaza servicii in afara, in programe de intrajutorare, pensii alimentare, mosteniri, premii literare, artistice, stiintifice si altele, premii ale jocurilor de noroc, cotizatii la asociatiile de binefacere, de recreere, culturale, stiintifice si sportive, etc.

Contul de capital spaniol ia in pincipal transferurile de capital ale administratiilor publice cu Uniunea Europeana, adica transferurile fondurilor de coeziune, FEDER si FEOGA. Alte partide mai mici procedeaza la instrainarea sau achizitia activelor imateriale neproduse sau prin lichidarea patrimoniului emigrantilor.

Contul financiar este impartit in cinci balante: investitii directe, investitii de portofoliu, investitii financiare, alte investitii si tipuri de rezerve.

Investitiile directe sunt cele in care investitorul este ghidat dupa obiectivul obtinerii unei rentabilitati permanente si influentei in organele directive ale intreprinderii investitoare. 

Investitiile de portofoliu sunt achizitiile de valori negociabile cand reprezinta un procentaj mai mic al companiei investitoare. Pragul este stabilit de FMI in limita lui 10% din capital. 

Investitiile financiare includ optiunile, actiunile financiare futures, warrants, orice actiuni sau valori, cumpararile si vanzarile de devize la termen, acordurile nivelurilor dobanzilor viitoare (FRA), schimburile financiare de moneda sau nivelurile dobanzilor si orice alt schimb financiar sau swap, indici, cotizatii medii sau orice alta clasa de active.

In alte investitii sunt considerate operatiile de imprumuturi comerciale si financiare.

Contul variatiilor de rezerve ia in considerare miscarile activelor externe controlate de autoritatile monetare ce se utilizeaza pentru a finanta dezechilibrele balantei sau pentru interventii pe pietele de schimb.

Soldul total al Balantei de Plati este rezultatul insumarii soldurilor conturilor curente, ale capitalului, financiare si erorile care s-au putut detecta in calcule. Soldul va fi intotdeauna, dupa cum am spus mai inainte, zero.

Existenta excedentelor sau deficitelor in vreo sub-balanta este ceva normal; situatia preocupand cand dezechilibrul este foarte important si cand se mentine in forma sustinuta in timp. Un dezechilibru permanent indica existenta problemelor grave ce trebuie rezolvate. Un deficit persistent in conturile curente obisnuieste sa fie consecinta unei rate de inflatie superioara celei a tarilor cu care se face comert, ceea ce scumpeste produsele nationale facand astfel dificile exporturile. Masurile fiscale si monetare folosite au si ele efectul de a reduce capacitatea de consum a familiilor si deci a cererii lor de importuri. Stabilirea controalelor directe ale miscarilor capitalurilor si marfurilor sunt o tentatie pentru guvernele cu deficite permanente dar incurajeaza ineficienta si scaderea productivitatii, reduc cresterea si prejudiciaza bunastarea tarii pe termen lung si scurt.