Economia de Piata

Sistemul FMI

Dupa al doilea razboi mondial, in iulie 1944, delegati ai 44 de tari s-au reunit la Bretton Woods, in Statele Unite, pentru a stabili un sistem monetar ce ar pune ordine in pietele de schimb si ar favoriza comertul international. Unul dintre acordurile adoptate in acea reuniune a fost crearea Fondului Monetar International, intre ale carui scopuri sta stabilirea unui sistem multilateral de plati ce proportioneaza stabilitatea tipurilor de schimb. 

De aici a rezultat un sistem de tipuri de shimb fixe dar ajustabile in care dolarul juca un rol central. Statele Unite au fixat pretul aurului in dolari si s-au angajat sa cumpere si sa vanda aurul care li se oferea sau cerea la acel pret. Celelalte monede isi fixau tipurile de schimb raportate la dolar. Bancile centrale ale tarilor ce adera la sistem s-au angajat sa intervina pe pietele de devize pentru a mentine cursul de schimb al monedelor lor. 

Daca importurile sunt superioare exporturilor, tara va cere mai multe devize decat cantitatea de moneda nationala pe care o cer strainii. Acest comportament al pietelor de devize impinge la deprecierea monedei nationale. In aceste situatii banca centrala ar trebui sa intervina pentru a evita fluctuatia cursurilor de schimb, vanzand devize din rezervele sale in schimbul monedei nationale. Dar aceasta solutie era valabila doar pe termen scurt pentru ca rezervele de devize sunt limitate. Daca cauzele care provocau excesul de importuri asupra exporturilor ar ramane stabile pe termen lung, tara ar trebui sa devalorizeze cursul de schimb oficial al monedei sale. A se observa folosirea diferita a cuvantului depreciere - presiune exercitata de fortele pietei - si devalorizare - decizia politica adoptata de autoritatile tarii. 

In cazul in care exporturile depasesc importurile, volumul rezervelor tarii tinde sa creasca. Daca acest flux rezulta excesiv, autoritatile puteau reevalua moneda. Dar cum in general se considera ca excedentele comerciale indica o eficienta politica economica si conduc la un mai mare nivel de viata, guvernele se incapatanau sa adopte aceasta decizie. 

Sistemul FMI-ului prezenta multe inconveniente. Cand existau dubii in ceea ce priveste stabilitatea unei monezi si se formau asteptari ale unei posibile devalorizari (sau reevaluari), oferta (sau cererea) acestei monede pe pietele de devize facea presiuni cu atata forta incat obliga la reajustare; in confirmarea asteptarilor, speculantii obtineau castiguri mari pentru ca stimulau deplasarile internationale de capitaluri ce rezultau bruste si destabilizatoare. 

Cresterea comertului international cerea o mare lichiditate ce nu putea sa continue sa depinda de politica monetara a Statelor Unite. In 1971 s-a suspendat convertibilitatea dolarului in aur pentru ca acest metal nu a mai avut nici o relatie legala cu sistemele financiare. In timpul unui anumit numar de ani sistemul international a continuat sa mentina dolarul ca stapan, pana cand in 1973 s-a decis permiterea liberei fluctuatii a monedelor pe pietele de devize.