Economia de Piata

Modelul keynesian al pietei muncii

In modelul keynesian, dupa cum s-a vazut mai inainte, cauza principala a somajului trebuie cautata in insuficienta cererii agregate. Un simplu schimb negativ al asteptarilor intreprinzatorilor poate provoca o diminuare a cererii lor de bunuri de investitie, ceea ce va da nastere la o serie de reactii in lant si astfel persoane din diferite ramuri industriale isi vor pierde succesiv locurile de munca. Urmatoarea diminuare a capacitatii de achizitie a muncitorilor poate agrava cercul vicios prelungind la infinit situatia somajului. 

Keynesienii resping capacitatea pietei muncii de a se ajusta la noua situatie modificand salariile. Si daca echilibrul pe piata unui factor sau bun nu se poate atinge prin intermediul preturilor, se va dobandi prin cantitati, aparand o disparitate intre cele oferite si cele cerute. Rigiditatea scaderii salariilor este cea care impiedica ca diminuarea cererii sa se traduca prin coborari salariale, producandu-se o situatie de somaj involuntar. Rigiditatea salariilor se poate imblanzi daca se considera ca muncitorii au iluzii monetare, adica ceea ce ei negociaza in contracte sunt salariile nominale, nu reale, pentru ca daca se dau simultan situatii de somaj si inflatie, se poate produce o anumita reajustare a salariilor reale.

Someri pe o strada din Ilinois in timpul Marii Recesiuni

Aceasta posibilitate era exclusa de propunerile modelului asteptarilor rationale: Nu exista iluzie monetara, politica monetara expansiva traducandu-se astfel imediat prin cresteri ale preturilor si salariilor fara a avea nici un efect asupra productiei reale. Ca raspuns keynesistii au respins argumentul. Acceptand supozitia asteptarilor rationale impreuna cu rigiditatea salariilor nominale, au dedus ca politicile expansive pot avea efect asupra productiei reale. De exemplu, anuntul unei cresteri a cantitatii de bani in circulatie va provoca cresteri ale preturilor, dar nu in salariile nominale, din care cauza salariile reale vor scade; asta va permite cresterea ocuparii fortei de munca si a productiei reale.

Dar daca muncitorii au asteptari rationale de ce ar fi rigide salariile nominale? Astazi, cand se semneaza conventii colective se obisnuieste sa se includa o clauza ce depinde de comportamentul IPC, si din acest motiv cresterile salariale sunt reale. Mai mult, daca salariile nominale ar fi rigide, salariile reale ar actiona anticiclic, coborand in procesele inflationiste si crescand in cele deflationiste, ceea ce nu numai ca nu este logic ci contrar experientei empirice.