Stiinta economica oficiala era pe atunci bazata pe conceptul de echilibru dintre cerere si oferta. Noua propunere a lui Keynes se baza pe alt echilibru, pe cel dintre venituri si cheltuieli, intre venitul si cererea agregata. 

Numim productie potentiala totalitatea bunurilor si serviciilor pe care o economie in situatia de angajare totala este capabila sa o produca. Productia potentiala depinde exclusiv de factorii productivi, capital si lucratori, si de cunostintele tehnologice de care se dispune. Se considera ca productia potentiala se realizeaza prin intermediul folosirii normale a acestor factori productivi; poate fi o utilizare temporala intr-un ritm mai puternic prin intermediul caruia se realizeaza o productie superioara potentialului si pot exista situatii de somaj al factorilor in care productia tarii va fi inferioara celei potentiale. 

Productia reala este cea care efectiv se produce si se vinde. Coincide de aceea cu venitul total primit de producatori. Dar productia reala depinde de cererea agregata si nu de productia potentiala. Daca se produce mai mult decat ceea ce poate absorbi piata, in intreprinderi se va acumula o cantitate nedorita de stocuri si productia se va strica. Daca se produce mai putin decat ceea ce se cere, preturile vor creste previzibil, ceea ce va incuraja cresterea productiei. 

Cum productia reala depinde de cererea agregata, este posibil sa coincida sau nu cu productia potentiala. Daca un exces al cererii agregate determina o productie reala mai mare decat cea potentiala, cel mai mare ritm necesar in utilizarea factorilor productivi va provoca tensiuni inflationiste. Din contra, daca productia care este capabila sa absoarba cererea agregata este inferioara productiei potentiale, va fi o subutilizare a factorilor productivi, adica somaj.