|
Economia de Piata
|
Oferta
de munca
Economistul
norvegian Ragnar Frisch (1895-1973) a sugerat ca curba ofertei individuale de
munca ar putea fi ca cea desenata in figura 7.2. Salariul minim de supravietuire
este reprezentat de W3. Sub W3 nu va exista oferta de lucru. Intre W3 si W2
salariul este atat de mic incat nu exista nici un stimul, astfel ca individul se
va limita sa munceasca numai pentru supravietuire si oferta de lucru va scade.
Intre W2 si W1 curba ofertei are forma
normala si cresterea salariului presupune un imbold de a lucra mai mult. Pentru
salarii mai mari de W1, veniturile sunt atat de inalte incat individul prefera
odihna si incepe sa-si diminueze oferta sa de lucru.
Dar,
in mod contrar a ceea ce pare sa indice graficul, situatia reala este ca
muncitorul se poate vedea fortat sa accepte conditiile si salariul fixat de
patron. Posibilitatile de negociere ale muncitorilor sunt practic nule, pentru
ca daca resping un loc de munca ca nefiind adecvat aspiratiilor sale, pot trece
multe luni inainte de a gasi ceea ce cauta. Pentru
a scapa de aceasta situatie de dependenta si a evita abuzurile se organizeaza
sindicatele.
Lupta
sindicala de dobandire a unor salarii mai mari va incerca sa influenteze fortele
de piata, oferta si cererea factorului munca. Pentru a reduce oferta sa obisnuiesc
sa aiba printre revendicarile lor urmatoarele obiective: cresterea varstei
minime necesare pentru a se angaja prima data, reducerea varstei de pensionare,
controla si limita imigratia, reduce ziua de lucru, limita ritmul de lucru, etc.
Pentru a creste cererea de lucratori, sindicatele vor cere interventia
statului cu mijloace protectioniste fata de importuri, diminuari ale dobanzilor
si cresteri ale cheltuielilor publice. Alte revendicari ce conduc la
cresterea veniturilor sunt cele care cer norme legale favorabile in ceea ce
priveste negocierea contractelor colective, rezolvarea conflictelor si
reglementarea salariului minim. Gasirea unei mai bune retributii va fi de
asemenea dirijata pentru a obtine concesii nemonetare, cum sunt mijloacele de
securitate fizica sau stabilitate la lucru.
|
|
Cand
prezentam factorii productivi, la inceputul celei de-a treia teme, este
reflectat rolul important, pe care il are tehnologia, incorporat in capital si
cunostintele incorporate in munca. Multi economisti din zilele noastre prefera
sa numeasca capital toti factorii productivi inclusiv munca, diferentiindu-i in
capital fizic si capital uman. Chiar daca o parte din capitalul uman, suportul
biologic, poate fi considerat o resursa naturala, productivitatea sa se
datoreaza in principal investitiilor in cultura si educatie, in indemanarea
profesionala, in sanatate sau forta fizica si in disponibilitatea sa spatiala in
timpul emigratiei. Aceste investitii se realizeaza cu scopul de a obtine un
beneficiu, muncitorul primind un venit ce depinde de productivitatea sa si de
aceea de cantitatea de capital uman incorporat.
De
fiecare data este mai mare importanta care se da capitalului uman ca explicatie
la "bogatia natiunilor". Ceea ce se cheama "miracolul nemtesc",
recuperarea economica a Germaniei dupa cel de-al doilea razboi mondial este
explicabila prin bogatia capitalului sau uman. Plecand de la o situatie in care
constructiile, infrastructura transporturilor, fabricile, adica capitalul fizic,
erau in cea mai mare parte distruse, aceasta tara s-a convertit in foarte putini
ani in liderul economic al Europei. De fiecare data creste in constiinta
guvernelor ideea ca investitiile cele mai rentabile pentru dezvoltare sunt cele
in educatia si cultura muncitorilor.
