Oferta unui factor productiv depinde printre altele de folosul sau alternativ. Pentru a face ca un factor sa se dedice unui folos productiv concret, trebuie platit un pret cel putin egal cu ceea ce ar primi in oricare alta activitate. Aceasta cantitate se numeste venit de transfer. Aceasta idee o cunoastem sub numele de costul oportunitatii; de fapt, veniturile de transfer sunt egale cu costurile de oportunitate.

Sa presupunem, de exemplu, ca pretul graului incepe sa creasca sustinut in relatie cu alte produse agricole. Unele pamanturi, care erau mai rentabile dedicate altor culturi, au inceput sa fie destinate graului. Cu cat creste pretul acestuia, mai multe terenuri sunt destinate cultivarii sale. Se numesc pamanturi marginale cele care produc acelasi randament fiind destinate graului sau oricarui alt produs, intramarginale, cele care sunt mai rentabile daca se dedica graului si extramarginale cele care rezulta mai rentabile avand o alta destinatie si nu sunt destinate culturii de grau, pentru ca costul sau de oportunitate rezulta a fi foarte ridicat.

Cum venitul de transfer este egal cu costul de oportunitate, renta ce se plateste pentru pamanturile marginale va fi exact acest venit de transfer. Pamanturile intramarginale, in schimb, vor produce un randament mai mare ca cele marginale. Cu cat mai mare este randamentul produs de un sol destinat cultivarii graului in comparatie cu cel care va produce avand ca destinatie pe cel mai rentabil, cea mai mare parte din renta va trebui sa fie considerata renta economica pura. Economistul clasic David Ricardo la inceputul secolului XIX, a atras atentia asupra existentei rentei economice pure (prin cresterea pretului graului); se numeste in cinstea sa renta ricardiana.

Ricardo considera ca acest fenomen apartine in exlusivitate pamantului. Astazi s-a demonstrat ca renta ricardiana poate apare in orice factor ce nu se produce, adica nu numai la pamant ci si la munca. Proportia in care un factor se imparte intre venituri de transfer si renta ricardiana depinde de elasticitatea ofertei. Pamanturile destinate graului ofera in realitate foarte putina renta ricardiana pentru ca sunt multe terenuri destinate altor cereale, cu caracteristici similare celor care se cer pentru grau si orice mica crestere a pretului provoaca o sensibila crestere a ofertei de pamant: elasticitatea sa este foarte mare. Oferta de teren urban, in schimb este foarte rigida. Multe organisme-administratii publice, mari banci, avocati de prestigiu-au nevoie de delegatii in centrele oraselor. Dar oferta de terenuri in centru este foarte rigida pentru ca nu se pot fabrica la comanda. Randamentul acestor soluri ca uz alternativ (plantand avocado, de exemplu) ar fi mult mai scazut. De aceea chiriile mari din centru sunt compuse in principal din renta ricardiana.

Acelasi lucru se intampla analizand diferite profesiuni. Formatia profesionala a unui ospatar este relativ usoara si rapida. Daca sunt necesari mai multi ospatari-pentru ca vine vara, de exemplu-este suficienta o mica crestere a salariilor lor pentru ca un mare numar de persoane sa fie interesat-salahori din constructii, studenti la Drept-de ceea ce ofera firmele hoteliere; in cateva ore vor fi invatat suficient pentru a munci si produce. Venitul sau ricardian este foarte redus, practic nul. In schimb un avocat ager si expert nu improvizeaza, este rezultatul a multor ani de formare si experienta, si astfel salariul sau va fi format in mare parte din renta ricardiana. Chiar si mai evident este cazul marilor soprane: nu se pot fabrica la comanda; oferta lor, rezultat al unei combinatii genetice si a multor ani de educatie, este foarte rigida; randamentul lor in alta slujba ar fi redus. Venitul lor este format aproape in exclusivitate din renta ricardiana.

Economistii clasici considerau ca oferta pamantului era absolut rigida pentru ca pamantul nu "creste". Totusi, in practica, oferta de pamant poate varia mult. FAO a calculat ca in zilele noastre, productiei agricole i se dedica doar a treia parte din terenurile cultivabile din lume. Contrar previziunilor pesimiste ale lui Malthus, fertilitatea pamantului nu s-a oprit din crestere multumita avansurilor din industria chimica de fertilizanti si pesticide si tehnologiei de exploatare. In Uniunea Europeana  s-au luat o serie de masuri cu scopul de a reduce superficia destinata culturilor; in ciuda lor productia agricola continua sa creasca intr-un ritm excesiv. De aceea azi se considera ca nu exista diferente intre factorul pamant si factorul capital.