Unul dintre fenomenele asociate globalizarii este multietnicitatea, adica convivirea in acelasi teritoriu sau oras a mai multor persoane care provin din toata lumea. Nu este o noutate, se stie ca in toate marile orase si imperii ale antichitatii traiau persoane ce veneau din locuri foarte indepartate unele de altele. Dar chiar daca fenomenele de migratie nu sunt ceva nou, ele se produc astazi cu o intensitate si generalitate surprinzatoare.

Migratiile sunt deplasari de grupuri umane ce indeparteaza persoanele de locuintele lor obisnuite. Aceasta definitie permite inglobarea fenomenelor demografice diferite, poate fi vorba de miscari pacifiste sau agresive, voluntare sau involuntare. Pietele “globale” de sclavi au stramutat populatii la mari distante: in Roma, Islam si in imperiile europene ale ultimelor secole. Miscarea de cucerire a lui Alexandru cel Mare a constituit o migratie violenta de excedente ale populatiei grecesti spre Asia, asemanator tuturor invaziilor, pacifiste sau nu, de triburi barbare catre Europa. Spania si Anglia au utilizat, intre secolele XVI si XIX, America si Australia pentru angajare si pentru a se elibera de excedentele lor.

Coloana destelenitilor de catre procesul curatirii etnice in Yugoslavia, 1997

Printre migratiile actuale putem distinge fenomene variate:

Nomadismul se refera la miscarile obisnuit stationare, cu periodicitate anuala, realizate de grupuri de persoane intre distante relativ scurte ce nu depasesc niciodata cateva sute de kilometrii. Sunt asociate sistemelor economice primitive, in care castigul este de importanta cheie. Se crede ca in perioada paleolítica, in sistemul economic al bandelor vanatori-recolectori, era foarte obisnuit.

Migratiile rural-urbane, de la camp la oras, se produc in toata lumea intr-un ritm extraordinar. In 1950 mai putin de 30% din locuitorii planetei traiau in orase. In 2000, 2900 de milioane traiau in zonele urbane, adica un 47% din populatia mondiala. Se prevede ca, pana in 2030, in orase vor locui 4900 de milioane, 60% din populatia mondiala.

Termenul de refugiat se folosea in mod obisnuit pentru emigrantii ce au suferit dezastre naturale (inundatii, infometari) sau artificiale (razboaie). Conventia de la Geneva asupra Statutului refugiatilor din 1951 restrange mult definitia, considerand refugiat doar o persoana care “are o teama fondata de a fi urmarita din cauza rasei, religiei, nationalitatii, apartenentei la un determinat grup social sau opinie política; si care gasindu-se in afara tarii sale nu poate sau nu vrea, din cauza acestei temeri, sa se puna sub protectia tarii sale”. Dupa cum se estimeaza in 2000 erau 22,3 milioane de persoane refugiate, repatriate si destelenite in propriile tari. La inceputul deceniului, in 1990, biroul Natiunilor Unite pentru refugiati (ACNUR) asista 15 milioane de persoane. S-au declansat diferite crize in Irak, ex Iugoslavia, Rwanda si regiunea Marilor Lacuri. La mijlocul deceniului, Asia a fost continentul unde a existat cel mai mare numar de refugiati. Apoi doar in Europa, din cauza conflictelor din Balcani, a continuat sa creasca. In momentul scrierii acestor randuri se produc mari deplasari necontrolate de refugiati in Afganistán. (a se vedea pagina ACNUR http://www.acnur.org/)

Dar migratia laborala internationala este un fenomen de si mai mare vizibilitate si importanta in relatiile internationale si in conceptele de identitate nationala. La scara mondiala, intre 1965 si 1990 numarul de imigranti internationali a crescut de la 75 de milioane la 120 si cresterea a mentinut acelasi ritm ca si cresterea populatiei. Drept rezultat, proportia emigrantilor s-a mentinut in toata lumea in jur de 2% din totalul populatiei de 37. In 1990, emigrantii internationali reprezentau 4,5% din populatia tarilor dezvoltate si 1,6% a celor in curs de dezvoltare. Aceste estimari mondiale ascund importante dificultati in masurarea migratiei.

Fondul Natiunilor Unite pentru Populatie (http://www.unfpa.org/) citeaza urmatoarele cauze ce motiveaza migratia internationala:

• cautarea unei vieti mai bune pentru individ si familia acestuia;

• disparitatile veniturilor intre diferitele zone si in interiorul aceleasi regiuni;

• politicile laborale si migratorii ale tarilor de origine si destin;

• conflictele politice (ce impulsioneaza migratia peste frontiera, la fel ca si deplasarile din interiorul aceleasi tari);

• degradarea mediului ambiant, inclusiv pierderea terenurilor cultivabile, padurilor si pajistilor (“refugiatii mediului ambiant”, in majoritatea lor se muta in alt oras si nu in alta tara);

• “exodul de profesionisti”, sau migrarea tinerilor intelectuali din tarile in curs de dezvoltare pentru a acoperi lacunele fortei de munca ale tarilor industrializate.

Emigrantes ilegales africanos desembarcando en una playa del sur de España tras haber cruzado el Estrecho de Gibraltar.

Efectele economice sunt pozitive atat pentru tara de provenienta cat si pentru cea de destinatie. In multe tari de destinatie se construiesc si mentin industrii si infrastructuri ce nu s-ar putea realiza fara colaborarea mainii de lucru straine. In sens contrar, drumurile emigrantilor, transferurile de bani catre familiile ramase in regiunile de origine sunt frecvent o forma de a echilibra balantele de plati in tarile mai putin dezvoltate.

Emigratia internationala trebuie considerata ca o problema grava. In tarile receptoare obisnuiesc sa se produca grave conflicte sociale, aparitia unor ideologii rasiste si fasciste. Tarile emitente implica frecvent pierderea mainii de lucru calificate. Dar cel mai mare cost il sufera cei care se deplaseaza pentru ca se despart de familiile lor, de cercul lor cultural. Inca si mai grava este emigrarea ilegala, in care individul se vede lipsit de drepturile cele mai elementare, supus exploatarii mafiote si delincvente fara scrupule. Tragedia atinge punctul maxim in cazul celor care risca si isi pierd viata in trecerea frontierelor. In fiecare an sute de persoane mor traversand Río Grande inotand sau trecand in barci stramtoarea Gibraltar.