Economia de Piata

chap9.gif (14524 bytes)

Relatiile comerciale ale UE cu terte tari

Europa face parte si colaboreaza activ cu OMC. Astfel accepta si aplica principiul Natiunii Celei mai Favorizate tuturor tarilor membre si aplica Sistemul Preferintelor Generalizate tarilor mai putin dezvoltate. In plus mentine acorduri specifice cu determinate grupuri de tari.

 Este convenabila clasificarea tarilor neeuropene in urmatoarele grupuri:

 

 

In ceea ce priveste tarile din sudul Mediteranei, care prin apropierea geografica, prin afinitatile istorice si culturale si prin fluxurile migratoare existente si potentiale, sunt asociati de importanta fundamentala, Uniunea a incheiat in mod traditional o politica de integrare regionala denumita "focar global mediteranean". Vecinii mditeraneeni ai Uniunii au fost printre primii care sa stabileasca cu ea relatii economice si comerciale particulare. Aceste tari constituie asociati importanti pentru Uniune. Nu sunt doar asociati comerciali de prim rang ci unii dintre ei intretin si legaturi istorice si culturale cu anumite state membre.

Uniunea are legaturi cu majoritatea tarilor mediteraneene prin acorduri de asociere sau de cooperare.

In noiembrie 1995 Uniunea Europeana a pus bazele noii asociatii mediteraneene in conferinta de la Barcelona la care au participat toate statele membre UE si statele riverane Mediteraneenei (cu exceptia Libiei, Albaniei si tarilor vechii Iugoslavii). Aceasta conferinta a permis definirea bazelor unei noi asociatii ce includea intensificarea relatiilor economice si comerciale interregionale. Aspectul principal il constituie realizarea unei zone libere euromediteraneene de acum si pana in 2010, in conformitate cu normele Organizatiei Mondiale a Comertului. Cu aceasta produsele fabricate vor putea circula fiind scutite de drepturi pe piata mediteraneeana, ce se va transforma in cea mai mare zona libera din lume, cu mai mult de 600 de milioane de consumatori.

Uniunea Europeana participa in diferite programe importante  de dezvoltare economica si sociala in tarile mediteraneene, in particular, prin intermediul interventiei Bancii Europene de Investitii sub forma de imprumuturi pe termen lung. Uniunea Europeana s-a transformat astfel in principalul donator al teritoriilor palestiniene (45% din ajutorul international) si contribuie din plin la reforma structurilor economice si politice ale tarilor din sudul Mediteranei.                                                          

ed_consejo_ue_bruselas.gif (66248 bytes)
Edificiul Consiliului Uniunii Europene la Bruxelles

 

                         

Procesul de decolonializare initiat la inceputul anilor saizeci a cerut transformarea legaturilor cu vechile colonii ale tarilor membre intr-o asociatie cu caracter diferit intre tarile suverane, avand legatura cu articolul 310 (vechiul articol 238) al Tratatului CE. Astazi 71 de tari din Africa, Caraibe si Pacific (ACP), detin o relatie privilegiata cu CE in virtutea Conventiilor de la Lomé. Aceste conventii sunt insotite de o inzestrare financiara sub forma de subventii si imprumuturi bonificate care sunt destinate finantarii, prin intermediul Fondului European de Dezvoltare (FED), programe de investitii economice si sociale in tarile ACP. Cooperarea cu aceste tari cuprinde si sectoarele industrial si agrar.

Conventia permite ca 99% din produsele industriale ale tarilor ACP sa penetreze pe piata celor cincisprezece fara a plati taxe vamale si fara reciprocitate. Stabex este un acord similar unui contract de asigurare ce acorda o anumita garantie de stabilitate veniturilor, pe care tarile ACP le obtin din exporturile a 48 de produse agricole. Stabex actioneaza in caz de grave evenimente climatice sau de preturi internationale ale acelor produse. Mecanismul se aplica si resurselor miniere (Sysmin). Conventia de la Lomé stabileste unele relatii politice institutionalizate prin intermediul Consiliului de Ministrii, al Comitetului de Ambasadori si al Adunarii Paritare ACP-UE, in care parlamentarii europeni reprezinta Parlamentul European.

 

Cooperarea intre Uniune si tarile din Asia si America Latina este mai putin structurata. Tarile in curs de dezvoltare din acele zone se bucura de sistemul de preferinte generalizate, ce acorda exporturilor lor un tratament preferential si anumite ajutoare financiare. S-au semnat acorduri de cooperare intre Uniune si Argentina, Brazilia, Mexic si Uruguay, la fel si cu tarile Grupului Andin (Bolivia, Ecuator, Columbia, Peru si Venezuela) cu obiectivul sprijinirii integrarii economice regionale. Dupa Consiliul European de la Madrid din 1995, ce tinde sa intareasca asocierea dintre Uniunea Europeana si tarile Americii Latine, Comunitatea a decis sa aprofundeze cooperarea sa in jurul a trei axe: reforma institutionala si consolidarea procesului democratic, lupta impotriva saraciei si marginalizarea sociala si in final sprijinul pentru reformele economice. Diferite intalniri, cum sunt conferinta de la San Jose sau reuniunea Grupului de Río, au strans membrii regionali si reprezentantii Uniunii Europene. In plus s-au stabilit in mod progresiv acorduri interregionale cu Mercosur, Argentina si Mexic.

Relatiile dintre Uniunea Europeana si Asia se bazeaza pe o "noua strategie asiatica" adoptata in Consiliul European de la Essen din decembrie 1994. Aceasta strategie are ca obiect dezvoltarea relatiilor comune in mediul comertului si cooperarii industriale si intari cooperarea in domeniul cresterii investitiilor, cooperarea intre intreprinderi, investigarea si dezvoltarea.

Prima intalnire la varf Europa-Asia de la Bangkok din 1 si 2 martie 1996 a fost o ocazie de a intari faimoasa "veriga slaba" a triunghiului Europa/Asia/Statele Unite. Asociatii au definit orientari comune, angajandu-se in favoarea unui sistem "deschis" de interschimb multilateral si de o liberalizare "nediscriminatorie". Aceasta asociatie intarita ar trebui sa permita Uniunii Europene consolidarea pozitiilor sale in Asia, primul sau asociat comercial (23% din interschimburile exterioare ale Uniunii).

Uniunea este principalul asociat al tarilor in curs de dezvoltare si activeaza prin intermediul institutiilor sale sau al statelor membre. In plan comercial Uniunea absoarbe 21.5% din exporturi, contribuind cu 36% din total la ajutorul public mondial (ajutorul pentru tarile ACP a reprezentat 33.8 % din efortul total al Uniunii Europene in 1995, ajutorul pentru tarile din sudul Mediteranei a atins 11%, iar tarile din America Latina si Asia au primit 18% din ajutorul respectiv). Doua treimi din acest ajutor se dedica finantarii proiectelor de dezvoltare, o treime fiind destinat ajutorului alimentar. Este suficient acest efort de solidaritate? Atat in relatie cu noile state provenite din vechea Uniune Sovietica, cat si cu tarile din sudul Mediteranei si din Africa, Europa va trebui sa faca fata marilor provocari, ce reprezinta de fiecare data o mai mare diferenta de venituri, la care se adauga deosebirile demografice, ce pune in contrast doua zone apropiate geografic, dar inegale in ceea ce priveste dezvoltarea lor.

 

 

Pentru Statele Unite, Europa in constructie este atat un aliat care comparte aceleasi valori, cat si un concurent tehnologic si comercial. Declaratia transatlantica semnata pe 20 noiembrie 1990 intre Statele Unite si Comunitatea Europeana si statele sale membre consacra ajutorul politic pe care Washington-ul il acorda in mod traditional existentei unui aliat european democratic si stabil. Alianta politica si strategica ce uneste numeroase tari ale Uniunii si Statelor Unite in cadrul Aliantei Atlantice a contribuit la relativizarea atingerii conflictelor comerciale care s-au desfasurat in relatie cu produsele agricole, otelul sau aeronautica. In baza noului program transatlantic adoptat in decembrie 1995, s-au organizat doua reuniuni intre Uniunea Europeana si Statele Unite pentru a discuta diferitele medii de cooperare. Dupa profundele convulsii suferite de catre panorama internationala la finalul acestui secol si la sfarsitul razboiului rece in particular, aliatii se gasesc in fata necesitatii definirii din nou a legaturii transatlantice. Cooperarea euroamericana trebuie sa fixeze noi obiective si sa coordoneze eforturile pentru a face fata noilor riscuri legate de proliferarea nucleara, revendicarilor minoritare, dezvoltarii delincventei internationale, traficului de droguri si presiunilor migratoare. Uniunea Europeana este, in termeni de interschimb si investitii, primul asociat al Statelor Unite si unicul cu care relatiile sunt echilibrate. Trebuie insa sa se faca fata determinatelor tentatii ale Congresului Statelor Unite de a recurge la masurile unilaterale sau extrateritoriale (legea Helms-Burton si Amato-Kennedy) ce ameninta interesele europene in lume. Aparitia progresiva a Euro si posibila sa putere de atractie ar putea concura cu dolarul in functia sa de moneda de rezerva.

Relatiile cu Japonia, alt membru important al lumii industrializate, sunt si ele de o mare importanta. Europenii incarca sa obtina de mult timp o mai mare decshidere a pietei japoneze, o contrapartida indispensabila spectacularei implantari a produselor japoneze pe piata europeana. Uniunea Europeana incearca sa adanceasca cooperarea sa cu Japonia, in particular in domeniul dialogului politic si al relatiilor economice comerciale.