GATT avea un caracter provizoriu si un camp de actiune care excludea tarile din blocul sovietic, dar succesul sau in dezvoltarea comertului mondial de-a lungul a 47 de ani este de necontestat. Reducerile continue ale tarifelor au stimulat in deceniile 1950, 1960 cresterea comertului mondial, care a atins rate foarte inalte (in jur de 8% anual pe termen mediu). Ritmul de crestere al comertului mondial a fost intotdeauna superior cresterii productiei pe vremea cand exista GATT. Afluenta de noi membrii in timpul rundei Uruguay, dupa prabusirea sistemului economic sovietic, a fost o proba de recunoastere ca sistemul multilateral comercial constituia un suport de dezvoltare si un instrument de reforma economica si comerciala.

Succesul obtinut de GATT in micsorarea tarifelor la nivele atat de joase, impreuna cu o serie de recesiuni economice in deceniul lui 1970 si in primii ani ai lui 1980, a impins guvernele la crearea altor forme de protectie pentru sectoarele care se infruntau cu o mai mare concurenta pe pietele exterioare. Inaltele rate ale somajului si numeroasele falimente din timpul crizelor acelor ani au impulsionat guvernele din Europa Occidentala si America de Nord sa creeze noi tipuri de bariere comerciale fara taxe, sa incerce sa incheie cu concurentii sai acorduri bilaterale de distributie a marfii si sa obtina subventii pentru a se mentine pe pozitie in comertul produselor din industria de crestere a oilor. Aceste fapte au micsorat credibilitatea si efectivitatea GATT.   

Problema nu se limiteaza la deteriorarea politicii comerciale. La inceputul deceniului lui 1980, Acordul General inca nu raspundea realitatilor comertului mondial cum o facuse in deceniul 1940. in primul rand, acest comert era mult mai complex si important ca in urma cu 40 de ani: era acum in curs "mondializarea" economiei, comertul serviciilor - neagreat de normele GATT - era de mare interes pentru un numar crescator de tari si s-au incrementat si investitiile internationale. Expansiunea comertului serviciilor era si ea legata de noile dezvoltari ale comertului mondial de marfuri. S-a estimat ca normele GATT rezultau deficiente si in ceea ce priveste alte aspecte. 

In agricultura, de exemplu, unde punctele slabe ale sistemului multilateral au fost tratate abundent si eforturile pentru liberalizarea comertului produselor din ramura cresterea oilor au avut putin ecou. In sectorul textilelor si al imbracamintei, s-a negociat in deceniul VII si primii ani ai deceniului VIII o exceptie de la disciplinele normale ale GATT, care a pus bazele Acordului Multifibre. Inclusiv structura institutionala a GATT si sistemul sau de solutionare a diferentelor erau motive de preocupare. 

Acestia si alti factori i-au convins pe membrii GATT ca trebuia sa se faca un nou efort pentru a extinde sistemul multilateral. Acest efort s-a tradus in Runda Uruguay si in crearea OMC.

Runda Uruguay a durat sapte ani si jumatate, aproape dublul duratei stabilite. Au participat 125 de tari. S-au negociat teme referitoare la produse industriale sau agricole, textile, servicii financiare, probleme ale proprietatii intelectuale si miscari de capital; s-a prabusit aproape tot comertul, inclusiv produsele biologice mai inovatoare, software-ul sau tratamentele medicale ale SIDA. A fost cea mai mare afacere comerciala care a existat in istoria umanitatii.

In anumite momente parea condamnata la esec, dar Runda Uruguay a dat nastere in final la cea mai mare reforma a sistemului mondial de comert de la crearea GATT. Pe 15 aprilie 1994, Ministrii celor 125 de tari participante au semnat Acordul intr-o reuniune celebrata la Marrakech (Maroc).

Intarzierea a avut anumite avantaje. A facut posibil ca anumite afaceri sa avanseze mai mult decat parea posibil, de exemplu, unele aspecte ale serviciilor si proprietatii intelectuale si chiar crearea OMC. Dificultatea de a ajunge la un acord asupra unui ansamblu global de rezultate care va include practic toata gama problemelor comerciale actuale a facut ca unii sa creada ca o negociere la aceasta scara nu ar fi niciodata posibila. Acum insa, acordurile de la Runda Uruguay includ calendare pentru celebrarea de noi negocieri asupra diverselor probleme. Si in 1996, unele tari au propus liber celebrarea unei noi runde lainceputul urmatorului secol. Raspunsurile au fost diferite; totusi, Acordul de la Marrakech pentru care s-a creat OMC, contine efectiv compromisuri de a redeschide negocierile asupra diferitelor teme spre sfarsitul secolului.

Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) este singurul organism international care se ocupa de normele ce dirijeaza comertul intre tari. Nucleul sau este constituit din Acordurile OMC, care au fost negociate si semnate de majoritatea tarilor ce au participat la comertul mondial. Aceste documente stabilesc norme juridice fundamentale ale comertului international. Sunt contracte care obliga guvernele sa-si mentina politicile comerciale intre limitele convenite. Chiar daca sunt negociate si firmate de guverne, obiectivul lor este de a ajuta producatorii de bunuri si servicii, exportatorii si importatorii sa-si continue activitatile.  

Sediul Organizatiei Mondiale a Comertului de la Geneva

Scopul principal al sistemului este de a ajuta la circulatia fluxurilor comerciale cu maxima libertate posibila, atata timp cat nu se produc efecte secundare defavorabile. Aceasta inseamna pe de o parte eliminarea de obstacole. Pe de alta parte denota ca particularii, intreprinderile si guvernele cunosc care sunt normele ce dirijeaza comertul in toata lumea, dandu-le siguranta ca politicile nu vor suferi schimbari bruste. Cu alte cuvinte, normele trebuie sa fie "transparente" si previzibile.

Cum acordurile sunt redactate si semnate de comunitatea tarilor comerciante, adeseori dupa ample dezbateri si controverse, una dintre functiile cele mai importante ale OMC este de a servi ca for pentru celebrarea negocierilor comerciale. 

Al treilea aspect important al muncii OMC este solutionarea divergentelor. Relatiile comerciale poarta adeseori interese contrare. Contractele si acordurile inclusiv cele negociate cu grija din sistemul OMC, necesita cateodata sa fie interpretate. Modul cel mai bun de a rezolva aceste diferente este prin intermediul unei proceduri impartiale, bazata pe un fundament juridic convenit. Acesta este cel care inspira procesul de solutionare a diferentelor stabilite de Acordurile OMC.

Principiile sistemului comercial

Acordurile OMC sunt intinse si complexe pentru ca se refera la texte juridice care abordeaza o mare varietate de activitati. Este vorba de urmatoarele probleme: agricultura, textile si imbracaminte, servicii bancare, telecomunicatii, contracte publice, norme industriale, reguli despre sanatatea alimentelor, proprietate intelectuala si multe alte teme. Toate aceste documente sunt inspirate din diferite principii simple si fundamentale. Aceste principii sunt baza sistemului multilateral de comert.

Sa analizam aceste principii mai cu atentie:

  Comertul fara discriminari  

  1.   Natiunea cea mai favorizata (NMF): tratarea celorlalti in forma egala

In virtutea acordurilor OMC, tarile nu pot prin regula generala sa stabileasca discriminari intre diversii sai interlocutori comerciali. Daca i se acorda unei tari un avantaj special (reducerea tarifului aplicabil la unul din produsele sale, de exemplu), trebuie sa se faca acelasi lucru cu toti ceilalti membrii ai OMC.

Acest principiu este cunoscut drept clauza natiunii celei mai favorizate (NMF). Sunt permise anumite exceptii. De exemplu, tarile care fac parte dintr-o regiune pot stabili un acord de liber comert, care nu se aplica marfurilor ce provin din exteriorul grupului. O tara poate pune obstacole produselor ce provin din anumite tari, ce sunt considerate obiect al unui comert neloial. Si in cazul serviciilor, se permite ca tarile, in anumite circumstante restranse, sa aplice anumite discriminari. Totusi, acordurile permit doar aceste exceptii cu referire la conditii stricte. In general, clauza natiunii celei mai favorizate inseamna ca de fiecare data cand o tara inlatura un obstacol din fata comertului sau deschide o piata, trebuie sa faca acelasi lucru pentru aceleasi produse sau servicii ale tuturor partenerilor comerciali, bogati sau saraci, slabi sau puternici.

2.   Tratatul national: tratatul de egalitate pentru natiuni si straini

Marfurile importate si cele produse in tara trebuie sa primeasca un tratament egal, cel putin dupa ce marfurile straine au intrat pe piata. Acelasi lucru se aplica serviciilor straine si celor nationale si marcilor de fabrica sau de comert, dreptul de autor si patentele straine si nationale. Acest principiu de "tratat national" (a-i trata pe  ceilalti la fel ca pe conationali) figureaza in cele trei principale Acorduri ale OMC (Articolul III din GATT, articolul 17 din AGCS si articolul 3 din Acordul asupra ADPIC), chiar daca in acest caz principiul se abordeaza pentru fiecare dintre ei intr-o maniera diferita.

Tratatul national se aplica doar cand produsul, serviciul sau lucrarea au intrat pe piata. Astfel, aplicarea taxelor vamale asupra importurilor nu constituie o violare a tratatului national, chiar daca produsele fabricate in tara nu sunt supuse unui impozit echivalent.

    Un comert mai liber, de forma graduala si prin intermediul negocierilor  

In septembrie 1986 s-a deschis in mod oficial a  Opta Runda de negocieri a GATT in Punta del Este, Uruguay