Economia de Piata

Cauzele inflatiei

Cum inflatia implica cresterea simultana a produselor si factorilor productivi si cresterea unor preturi ii impinge pe ceilalti intr-un cerc vicios, rezultand dificil sa se puna de acord asupra carei ramuri industriale sau ce factor a stat la baza cresterii. Dar aceasta dificultate in loc de a-i dezanima pe teoreticieni, pare sa-i stimuleze, provocand discutii pasionante. Multitudinea de teorii explicative se poate grupa in trei tipuri: cele care considera ca la originea inflatiei sta excesul de cerere (Inflatia Cererii); cele care considera ca problemele apar din cauza ofertei (Inflatia Costurilor); si cele care considera ca inflatia are drept cauze neregulile sociale (Inflatia Structurala). 

ACESTEA AU FOST CUVINTELE SALE

Cauza imediata a raului este usor de enuntat. Dificil este identificarea cauzei ultime. Urmatoarea cauza a inflatiei este intotdeauna aceeasi: o crestere prea rapida a cantitatii de bani in circulatie referitor la productie.(...) 

Variatiile efectivului sunt hotarate acum de guvern, ceea ce inseamna ca astazi in Statele Unite inflatia provine exclusiv de la Washington. Bineanteles ca nici unui guvern nu-i convine sa se incarce cu responsabilitatea greselilor sale, chiar daca, fara indoiala, intotdeauna sunt dispusi sa spuna cat de bine au lucrat. Din acest motiv, guvernantii nostrii invinovatesc de inflatie pe sahii arabi, care cresc pretul petrolului; pe liderii sindicali care imping in sus salariile; lacomia lumii afacerilor; catastrofele naturale, care strica recoltele, etc. Totusi toti acesti factori nu sunt decat tapi ispasitori, care de-abia au de-a face cu inflatia.

(Milton Friedman, Somaj si inflatie, 1982)

O singura data keynesienii si monetaristii sunt de acord sa considere ca cauza obisnuita a inflatiei este excesul de cerere. Componentele cererii agregate sunt consumul familiilor, cererea de investitii a intreprinderilor si cheltuielile guvernului. Dupa cum am vazut deja, explicatia keynesiana a inflatiei se baza pe faptul ca suma acestor trei componente poate fi superioara capacitatii productive a tarii. 

De aceea, este posibil ca excesul de cerere sa se datoreze faptului ca un sa imbunatateasca asteptarile intreprinzatorilor provocand cresterea cererii bunurilor de investitii; sau ca guvernul decide sa imbunatateasca infrastructura tarii si sa creasca cheltuielile cu spitalele si drumurile; sau ca familiile sa decida sa economiseasca mai putin. Cresterea cererii unuia dintre agentii economici va provoca inflatie daca nu este compensata de diminuari ale cererilor celorlalti doi.

Hiperinflatia germana in timpul Republicii lui Weimar a avut mari repercursiuni sociale, politice si psihologice. Bancnota de 1000 de marci (sus) emisa in septembrie 1922 isi pierduse practic aproape toata valoarea un an mai tarziu, cand in septembrie 1923 s-au emis bancnotele (jos) cu valori de sute de milioane de marci. 

Monetaristii considera si ei ca inflatia este determinata in principal de excesul cererii, dar in loc de a cauta printre agenti un anumit vinovat considera ca este cresterea necontrolata a cantitatii de bani in circulatie, ceea ce va face sa creasca disponibilitatile lichide ale agentilor in general si deci ale tuturor componentelor cererii. In prima instanta originea inflatiei va fi doar o politica monetara eronata a guvernului. 

Costurile de productie sunt compuse din retributia factorului munca (salarii), retributia capitalului (beneficiile) si pretul resurselor naturale implicate. Teoriile care explica inflatia prin cresterea costurilor cauta vinovatul in comportamentul grupurilor de presiune sindicala si al firmelor, sau in cel al tarilor exportatoare de materii prime. 

Explicatia cea mai obisnuita a inflatiei costurilor se bazeaza pe ideea ca sindicatele au o putere de monopol asupra factorului munca prin intermediul caruia pot obtine o imbunatatire a salariilor intr-o proportie superioara fata de cresterea productivitatii muncii. Daca se intampla asta, sectorul lucratorilor va incepe sa primeasca o proportie mai mare ca cea a venitului national; ceilalti platitori de impozite isi vor vedea redusa participarea lor si isi vor apara veniturile crescand preturile. Muncitorii vor raspunde cu din ce in ce mai multe revendicari, dezlantuindu-se astfel o spirala salarii-preturi. 

O alta explicatie similara este cea a spiralei salarii-salarii. In functie de aceasta, muncitorii sunt preocupati in special sa-si mentina pozitia relativa vis--vis de ceilalti muncitori si ramuri industriale. Daca in unele intreprinderi stagnarile productivitatii muncii permit obtinerea de cresteri salariale notabile, lucratorii din celelalte intreprinderi sau ramuri productive vor incerca sa obtina aceleasi imbunatatiri printr-o mai mare agresivitate sindicala. 

Cei care cauta originea dezlantuirii proceselor inflationiste intr-o initiala crestere a costurilor capitalului, pun accentul pe existenta a multor companii mari cu un grad mai mare sau mai mic de monopol, capabile sa creasca preturile produselor lor peste cele determinate de pietele cu libera concurenta. In alte ocazii vor fi caracteristicile specifice ale pietelor financiare cele care nasc cresteri ale dobanzilor prin scumpirea costurilor intreprinderilor indatoritoare care se vor putea apara doar prin cresterea preturilor lor. 

Se obisnuieste sa se considere ca procesele inflationiste experimentate in toate tarile in anii saptezeci s-au datorat in parte brustelor cresteri ale pretului petrolului in 1973 si 1979, ceea ce au produs reactii in lant de cresteri ale preturilor multor altor materii prime. Tarile industrializate simtindu-se prejudiciate de redistributia internationala a veniturilor, create de acele fenomene, s-au aparat crescand preturile produselor industriale. In general se considera ca inflatia este "exportabila"; din cauza ca de fiecare data importurile au din ce in ce mai mare greutate ca parti ale produselor realizate in interior, cresterile de preturi se deplaseaza rapid de la o tara la alta. 

Trebuie clarificat ca daca inflatia isi are originea in micsorarea retributiilor unui factor determinat, oricare ar fi acesta se va genera o reactie in lant in care vor fi implicati toti factorii. Cum fenomenul observat, inflatia, se caracterizeaza chiar prin cresterea sustinuta a preturilor tuturor factorilor, rezulta dificil si uneori neeficient sa se discute daca mai intai a fost gaina sau oul.  

Teoreticienii inflatiei structurale au plecat de la analiza unor societati concrete: cele ale tarilor sudamericane. Orice explicatie de tipul "exces de cerere" pare un sarcasm in unele tari a caror venit pe locuitor este atat de mic. Pentru economistii structuralisti, inflatia din tarile subdezvoltate isi are originea in dezechilibrele structurale ce apar. Nu exista exces al cererii ci insuficienta a economiilor; si asta se datoreaza nu numai veniturilor reduse ci distributiei neegale. Pentru a corecta inflatia, propun, nu trebuie atacate simptomele, cresterea circulatiei monetare, ci radacina raului si corecta dezechilibrele dintre grupurile sociale, dintre orase si sate. 

Celalalt dezechilibru structural grav latinoamerican este derivat din comertul sau exterior. Exporturile sale sunt compuse dintr-un numar redus de produse de baza (cafea, zahar, bumbac) fluctuatiile pe pietele internationale ale acestor produse au puternice repercursiuni interne atat in anii favorabili, cu cresteri extraordinare ale veniturilor, cat si in anii rai cu grave crize economice. 

De aceea in multe tari latinoamericane cresterile preturilor au atins in ultimele decade rate foarte inalte, unele de ordinul a 400% anual si chiar si mai mari. Acesta este fenomenul numit hiperinflatie. Aici exista un schimb calitativ, este o situatie substantial diferita de inflatia normala, cu probleme si peculiaritati diferite. Hiperinflatia nu este o noutate. In alte tari si perioade istorice s-au cunoscut procese inflationiste extraordinare. Cel mai studiat dintre toate este cel suferit de Germania dupa primul razboi mondial. Obligatia de a plati mari indemnizatii natiunilor invingatoare si haotica situatie interna, care impiedica obtinerea pe cale fiscala a veniturilor necesare, au impins Republica lui Weimar sa se finanteze prin emisiune de bani fara nici un control. Intre ianuarie 1922 si noiembrie 1923 rata acumulata a inflatiei a crescut la un trilion la suta. Pentru a ne face o idee de ceea ce inseamna aceasta cifra, ganditi-va ca banii necesari pentru a cumpara toate locuintele de stat din M'alaga nu ar ajunge cativa ani dupa pentru a plati o portie de hamsii.

ACESTEA AU FOST CUVINTELE SALE

Barbatii si femeile se grabeau sa-si cheltuiasca salariul, pe cat posibil, la putin timp de a-l incasa. Bancnotele erau aduse la magazin cu roabe sau carucioare de copii. Referirea la tiparnite au ocupat intotdeauna un loc foarte important in cliseul monetar. In acea toamna, in Germania, s-au folosit practic toate tiparnitele capabile sa imprime bani. In realitate bancnotele erau manuite in puhoi. Si cateodata comertul se intrerupea din cauza intarzierilor tiparnitelor sa produca bani in sume destul de mari pentru a fi transportabila cantitatea de hartie necesara pentru cumparaturile zilnice.

(J.K. Galbraith, Banii, 1975)

 

hiperinflatia latinoamericana nu a atins niciodata aceste rate extreme, dar a rezultat mult mai durabila in timp. Rata medie de inflatie anuala in perioada 1980-1987 a fost de 166% pentru Brazilia, de 299% pentru Argentina si pana la 602% pentru Bolivia. Dar nu au fost propunerile structurale, ci cele mai clasice (restrcitie monetara si controlul cheltuielilor publice) cele care au reusit sa imblanzeasca fiara. Dar cu efecte foarte dezagradabile pentru populatia acestor tari. Astfel, drept consecinta a repercursiunilor unor politici antiinflationiste excesiv de rigide, la sfarsitul anilor 80 s-a ajuns sa se produca in diferite tari sudamericane (Argentina, Venezuela, printre altele) revolte spontane cu asaltarea de catre multimile ce provin din cartierele cele mai sarace a magazinelor alimentare.