Primii bancheri dadeau in schimbul depozitelor niste chitante sau bancnote care curand au inceput sa fie folosite ca mijloace de plata, ocolind astfel incurcaturile si pericolul transferurilor fizice de depozite. Cum banii ramaneau depozitati mult timp in casele de bani, era posibila realizarea unor imprumuturi cu consimtamantul posesorului, care putea astfel reduce costurile si sa obtina inclusiv mici dobanzi. In sfarsit, bancherii au descoperit posibilitatea de a emite bancnote si de a da credite in cantitati superioare celor pe care le aveau in depozit. In ciuda opozitiei populare si a persecutiei legale a acestor practici, magia crearii banilor incepuse sa functioneze. 

De ce creaza bancherii bani. Incepand cu depozitarea unei cantitati, mecanismul creditului provoaca multiplicarea sa si cresterea cantitatii de bani existente. Sa vedem pe larg functionarea acestui mecanism. 

Cand un client face un depozit in contul de la banca, o parte din banii depozitati va fi destinat rezervelor si restul poate fi destinat pentru creditele altor clienti. Rezervele au ca finalitate mentinerea lichiditatii si solvabilitatii bancii, sa poata returna fondurile cerute de clienti si sa indeplineasca normativa bancii centrale. Marimea depozitelor destinata acestui scop se numeste coeficient de rezerva. 

Bancile conserva o parte din rezervele lor in seif pentru operatii zilnice si restul il tine depozitat in banca centrala. Numerarul aflat la dispozitia bancilor nu trebuie considerat ca bani pentru a evita dubla contabilizare; nu sunt bani decat ceea ce poate fi cheltuit si poate fi cheltuit doar ceea ce este la dispozitia publicului, adica depozitele sau conturile.

Sa presupunem ca coeficientul de rezerva este de 20%. Daca domnul A depoziteaza 100 de milioane de pesetas in Banca X, aceasta va destina 20 la rezerve si ceilalti 80 ramasi la imprumuturi pentru domnul B. Domnul B va depozita ceea ce a primit la Banca Y ce va destina 20%, 16 milioane, la rezerve si cele 64 de milioane restante le va imprumuta domnului C. In tabloul alaturat sunt descrise notele contabile, care stau la baza primelor trei faze ale acestor operatii. 

Daca procesul continua la infinit in aceeasi forma, banii la dispozitia publicului va fi

Este vorba de o progresie geometrica. Suma tuturor termenilor este de fapt primul multiplicat cu inversul coeficientului de rezerva. 

Totusi exista un fenomen care poate intrerupe sau reduce efectul multiplicator. Daca unul din clienti ar decide sa-si pastreze banii intr-o pusculita in loc sa-i puna la banca, procesul s-ar intrerupe. Daca toti clientii se decid sa ramana cu o parte din bani in buzunar, efectul de multiplicare ar fi minor. Cantitatea de bani pe care publicul doreste sa o pastreze in buzunar depinde de preferinta sa pentru lichiditate. 

Daca notam cu m multiplicatorul monetar, r coeficientul de rezerva si I coeficientul de lichiditate mentinuta de public, se poate deduce urmatoarea formula:

Acest multiplicator are, dupa cum vom vedea in continuare, o importanta fundamentala si trebuie estimat cu grija, luat in considerare si manipulat de bancile centrale pentru elaborarea politicii monetare.