Economia de Piata

Cererea de investitii si multiplicatorul keynesian

A doua componenta a cererii agregate este cererea de investitii. Deciziile de investitii le iau intreprinzatorii in functie de proiectele lor, de starea tehnologiei si, cel mai important, in functie de asteptarile lor, adica de previziunile viitorului afacerilor si de situatia economica. Cererea de investitii poate fi de aceea considerata o cantitate fixa, independenta de marimea venitului realizat in tara. 

Punctul in care cererea agregata taie bisectoarea este, logic, punctul in care venitul este egal cu cererea agregata si determina volumul productiei reale, Yr, realizat in tara. Nu exista nimic care sa indice daca aceasta productie reala coincide sau nu cu productia potentiala. 

Cresterea investitiilor va duce la cresterea productiei reale. Mai mult, o imbunatatire a deciziilor de investitii ale intreprinzatorilor va avea un efect multiplicator asupra economiei acum ca va permite o crestere a veniturilor factorilor industriei de bunuri de investitii; o parte din aceasta crestere este destinata consumului ceea ce va provoca cresteri in cascada ale veniturilor altor factori. Pentru a determina cantitatea acestui efect multiplicator sa vedem un exemplu simplu. 

Fiecare crestere a cererii genereaza o crestere  egala a productiei si venitului. O parte din cresterea veniturilor  va duce la o noua crestere a cererii intr-o proportie determinata de inclinatia marginala spre consum. Cresterile succesive vor forma o progresie geometrica in care primul termen este cresterea investitiei decisa de intreprinzatori si motivul este inclinatia marginala spre consum. Efectul total, suma membrilor acestei progresii, este egala cu produsul primului element, investitia initiala, cu inversul lui (1-rata progresiei). Acest numar, inversul inclinatiei marginale spre economie primeste numele de multiplicator.

Intr-o economie simpla, ca cea pe care o analizam, fara guvern si sector exterior, pentru ca cererea si oferta agregate sa coincida este necesar ca investitia sa complementeze partea din venit nefolosita, adica investitia si economia sa fie egale. Dar nu exista nici un mecanism care sa garanteze ca asta s-ar putea intampla. Deciziile de economisire le iau familiile si depind, dupa cum am vazut, de nivelul venitului si de inclinatia marginala spre consum. De aceea nu exista nici un motiv pentru care cantitatea de bani economisita si cea investita sa fie egale: ambele sunt determinate de decizii luate de diferite persoane pe diferite criteri. Daca familiile se decid sa creasca volumul fondurilor pe care il economisesc, isi vor reduce consumul, tinand cont de efectul multiplicator, veniturile vor fi mai mari. Acesta este fenomenul numit paradoxul frugalitatii: frugalitatea poate provoca diminuarea economiilor.