Economia de Piata

Modelul concurentei perfecte

In a treia tema am vazut modelul concurentei perfecte si caracteristicile ce se cer pentru functionarea sa. S-a mentionat atunci ca nici o piata nu ar satisface din plin acele conditii. Intre aceasta tema si cea viitoare se vor vedea in primul rand minunatele avantaje de care am dispune intr-o lume ideala, in care ar exista concurenta perfecta pe toate pietele, si apoi imperfectiunile si ratarile, care umplu de inconveniente lumea noastra reala.

Walras.gif (4666 bytes)
León Walras (1834-1910)

Teoria Echilibrului Partial studiaza mecanismele prin care se determina cantitatea si pretul echilibrului pe piata. Analiza elasticitatii ofertei si cererii este nucleul acestei teorii a carei elaborare si sistematizare se datoreaza muncii lui Alfred Marshall (1842-1924). Teoria Echilibrului General studiaza conditiile necesare pentru ca toate pietele sa fie simultan in echilibru. Formularea originala se datoreaza lui Walras. Toate bunurile sunt complementare sau substituibile intr-o masura mai mare sau mai mica. Datorita interdependentei generale existente, orice deplasare fortuita a punctului de echilibru pe piata unui bun va provoca deplasari pe pietele altor bunuri, acestea in ale altora si tot asa in mod succesiv. Aceste variatii de preturi pot avea un efect retroactiv, corector sau de realimentare asupra pietei originale. In final, daca nu exista interventie externa care sa creeze dificultati, acest proces-pe care Walras l-a numit tatonare-va conduce la echilibru pe toate pietele de bunuri si factori.

Debreu.gif (13433 bytes)
Gerard Debreu (1921-)

Studiile indreptate spre determinarea posibilitatii existentei Echilibrului General, a unicitatii sau multiplicitatii sale, si stabilitatii, au atins in ultimele decenii un inalt grad de dezvoltare matematica. Premiul Nobel in Economie s-a dat urmatorilor cercetatori din acest domeniu: Kenneth J. Arrow in 1972 si Gerard Debreu in 1983.

O situatie de Echilibru General prezinta multe avantaje: contine maximizarea utilitatii tuturor consumatorilor si beneficiile tuturor intreprinderilor; pentru a fi de asemenea in echilibru pietele de factori, veniturile primite de familii egaleaza preturile bunurilor si serviciilor; factorii si resursele productive sunt destinate folosului lor mai eficient, cel in care randamentul sau este mai mare.

O alta caracteristica a Echilibrului General este ca distributia veniturilor atinge un optim paretian. Cum am vazut in tema 4, criteriul paretian nu judeca echitatea, ci eficienta distributiei. O situatie de optim paretian poate sa implice o distributie neegala a bogatiei, dar va fi garantata eficienta sa. In lumea ideala a concurentei perfecte, daca o resursa este mai utila pentru o intreprindere decat pentru proprietar, compania ce poate obtine o rentabilitate mai buna va achizitiona resursa respectiva, adica se va produce o redistributie cu imbunatatire paretiana si crestere a eficientei globale a sistemului.

ACESTEA AU FOST CUVINTELE SALE

Arrow.gif (10753 bytes)  
Echilibrul concurential consta dintr-o situatie caracterizata de preturi nenegative ale tuturor bunurilor, o conjunctie de bunuri de consum pentru fiecare economie familiala si un ansamblu de bunuri de productie pentru toate intreprinderile ce satisfac urmatoarele conditii:
    a
) pentru fiecare familie, ansamblul desemnat sa maximizeze utilitatea tuturor bunurilor;
    b) pentru fiecare companie, ansamblul desemnat sa maximizeze beneficiul tuturor, care este tehnic posibil;
    c) pentru fiecare bun, totalul consumat de toate economiile familiale nu va depasi totalul initial disponibil plus totalul net produs de toate intreprinderile ("net" semnifica in acest caz ca utilizarile factorilor unor intreprinderi trebuie scazute din productia altora);
    d) este zero pretul acelor bunuri al caror consum total este strict mai mic ca totalul initial disponibil plus totalul produs.
 Se utilizeaza adjectivul "competitiv" pentru a presupune ca fiecare economie familiala sau intreprindere va considera preturile ca date si independente de deciziile lor.


(Kenneth J. Arrow,"
Echilibrul economic" din E.I.CC.SS.)

Dar diferite circumstante impiedica ca pietele sa indeplineasca cerintele modelului concurentei perfecte. Cand agentii care intervin sunt putini, vor putea manipula mai mult sau mai putin preturile si cantitatile de schimb impiedicand sau creand dificultati in functionarea mecanismelor concurentei perfecte ce ar garanta rezultate eficiente.

Alta cerinta necesara pentru functionarea liberei concurente este omogenitatea produsului. La sfarsitul secolului XIX aparitia marilor intreprinderi si a noilor produse diferentiate a scos in evidenta necesitatea unei teorii economice, care sa analizeze aceste situatii "exceptii" de la sistemul dominant al liberei concurente. In prima jumatate a secolului nostru s-au elaborat in multe tari, norme pentru represiunea monopolurilor si a "practicilor restrictive ale liberei concurente". In sfarsit, dupa cel de-al doilea razboi mondial un grup de economisti britanici, intre care s-a distins Joan Robinson (1903-1983), a sustinut ca monopolurile, mai mult decat exceptia de la cazul general de libera concurenta, era regula si studiul sau trebuia sa fie baza de plecare in teoria pietei.

TIPOLOGIA PIETELOR NECONCURENTIALE

Monopol

Un singur producator

Monopson

Un singur consumator

Concurenta
monopolista

Putini producatori,
produs diferentiat

Oligopol

Putini producatori,
produs omogen

Oligopolul
cererii

Putini consumatori

Oligopol Bilateral

Putini producatori
si putini consumatori

Viziunea dominanta astazi in tarile dezvoltate considera situatia liberei concurente ca un obiectiv ce trebuie urmat de guverne. Principalul sau avantaj este stimulul pentru cautarea de catre intreprinzatorii individuali a unei mai mari eficiente , celui mai bun produs si scaderea costurilor. Cea mai buna forma de eliminare a monopoliilor consta in deschiderea pietelor catre concurenta exterioara. Unul dintre principalele succese ale integrarii economice in Comunitatea Europeana a fost cresterea concurentei intre companii care inainte, in ambientul national, activau practic in regim de monopol.

Nu trebuie confundata libera concurenta cu absenta reglarii sau interventiei guvernamentale. Cresterea concurentei intre intreprinderi cere frecvent o norma reglatoare  foarte minutioasa. De cand s-a decis in UE liberalizarea pietei comunicatiilor telefonice, normativa asupra acestei teme s-a marit de o forma exponentiala, fiind necesar acum ca statul sa adopte decizii tehnice comune tuturor intreprinderilor care inainte erau adoptate de catre consiliul de administratie al fiecarui monopol. Prolifica normativa tehnica care emana zilnic din birourile comunitare de la Bruxelles indica  marea concurenta dintre companiile europene si nu contrariul.