Economia de Piata

Optimul social si optimul paretian

Primii utilitaristi credeau ca utilitatea era o marime cardinala cum sunt longitudinea sau temperatura, masurabila in unitati de utilitate, ca era posibila realizarea de comparatii interpersonale: o cabana de lemn masurata de domnul Rockfeller i-ar produce 10 unitati de utilitate, de exemplu, si domnului Ngone 35.

Vilfredo Pareto (1848-1923)

Economistul italian Vilfredo Pareto, la inceputul secolului XX, a negat posibilitatea realizarii acestui tip de comparatie si a reconstruit teoria consumului si cererii pe o baza noua: conceptul ordinal al utilitatii. Conceptul ordinal permite sa afirmam ca pentru un individ determinat, trei prajituri au mai multa utilitate decat doua, fara a putea determina daca acest "mai" desemneaza dublul sau triplul. In plus, in reformularea teoriei nu a utilizat comparatii interpersonale de utilitate.

Instrumentul cheie pentru pasirea in conceptul ordinal de utilitate fusese propus de irlandezul Edgeworth: curbele de indiferenta. Figura din stanga arata o harta a curbelor de indiferenta. Fiecare punct al hartii reprezinta o combinatie intre diverse cantitati ale bunului X si ale bunului Y. La fel ca si izobarele din hartile meteorologice, ce unesc punctele de presiune atmosferica egala, curbele de indiferenta unesc puncte ce proportioneaza aceeasi utilitate a individului la care se refera harta, adica cosuri de bunuri fata de care individul este indiferent. Cele mai indepartate linii de origine arata situatiile preferate. Astfel, individul la care se refera harta este indiferent in B si C, prefera oricare din aceste situatii lui A, dar va dobandi mai multa utilitate in punctul D. A se observa ca punctul D reprezinta o cantitate mai mica din bunul Y, carenta ce pare a fi compensata de adaosuri printr-o cantitate mult mai mare din bunul X.

Pentru a intelege mai bine semnificatia hartilor de indiferenta trebuie luat in considerare ca toate punctele de pe harta apartin numai unei curbe de indiferenta; spus cu alte cuvinte, curbele de indiferenta nu se scurteaza.

Dar capacitatea de cumparare a consumatorilor este limitata de venitul de care dispun. In figura din dreapta apare linia venitului, ce marcheaza limita combinatiei bunurilor pe care individul le poate achizitiona. Daca se decide sa-si cheltuiasca tot venitul pe bunul Y, va obtine cantitatea Y1. Daca se va decide sa cheltuie totul pe bunul X ar putea obtine X1. Punctele de sub linia Y1-X1 reprezinta situatii in care individul nu a cheltuit toti banii. Pentru acest consumator, situatia preferata dintre cele posibile este punctul r: acela in care linia venitului atinge curba de indiferenta cea mai indepartata de origine. Daca individul actioneaza rational, aceasta va fi combinatia de bunuri aleasa.

Formularile utilitaristilor, conceptul lor ordinal de utilitate, i-au impins sa propuna reforme sociale, care ar creste utilitatea sociala totala, conceput acest lucru ca suma utilitatii totale a tuturor indivizilor.

Daca se admite posibilitatea realizarii de comparatii interpersonale de utilitate se poate stabili ca o mie de pesetas ii produce unui om bogat o utilitate marginala mult mai mica ca cea produsa unui sarac. Ca o consecinta a acestui lucru, daca procedam la o distributie a bogatiei existente, luand cei o mie de pesetas de la cel bogat si dandu-i saracului, utilitatea totala a societatii va creste. Concluzia este evidenta, optimul social, situatia in care bogatia unei societati este distribuita intr-o forma in care proportioneaza la maxim utilitatea totala, se atinge cand toata bogatia este distribuita in parti egale intre toti indivizii.

Multi ganditori au avut dubii in privinta posibilitatii de realizare a comparatiilor interpersonale in ceea ce priveste utilitatea, dar Pareto a fost cel care a oferit o alternativa intelectual satisfacatoare. Chiar daca nu putem distinge daca un bun ar aduce mai multa utilitate unei persoane decat alteia, exista circumstante in care sa putem asigura fara frica de a ne insela, ca utilitatea sociala totala a crescut sau s-a redus.